Psihoterapia poate fi privită ca o călătorie de explorare a sufletului nostru către propriile adâncimi, către destinații surprinzătoare și neașteptate, astfel încât la întoarcere să fim tot noi, dar într-o versiune mult mai bogată pe interior, mai coerentă și mai echilibrată. Este o întâlnire a noastră cu noi înșine, prin care aflăm cum funcționează lumea noastră interioară și cum aceasta ne influențează comportamentele în exterior, prin care ne descoperim resursele interioare și aspectele vindecătoare ale vieții, astfel încât să trăim o viață plină de sens și semnificație. 

Ca ființă liberă și creativă, omul construiește proiecte existențiale și apoi se angajează în derularea lor. Altfel spus, ai vise, îți faci planuri, începi să lucrezi la ele, însă viața îți scoate în cale și situații problematice, obstacole, eșecuri. Toate acestea determină apariția unor sentimente de furie, culpabilitate, inadecvare, lipsa bucuriei, subestimare a propriei persoane, lipsă de sens și multe altele, sentimente concretizate în impasuri existențiale, pierderea sensului, blocaje emoționale. În acel moment căutăm vindecarea, pentru tot ceea ce se întâmplă devine mult prea dureros și ne afectează existența.

Unii caută vindecarea cât mai curând posibil și vor să o obțină într-o clipă. Ei gândesc și acționează. Sunt foarte atenți la ei, își caută lecțiile de învățat din experiențele dureroase, se focusează pe ce pot aduce diferit în viața lor pentru a se produce vindecarea, caută și testează diverse strategii de adaptare și se proiectează într-un viitor funcțional. 

Alții, aleg să rămână tăcuți și liniștiți, trăind durerea adânc în ei înainte de a acționa. Ei se cufundă în simțire. Se izolează de ceilalți, se interiorizează, se adâncesc în propria ființă contopindu-se cu durerea lor, se lasă sfârtecați de ea, coboară până în cele mai adânci unghere ale sufletului lor, pentru că ei știu că doar atunci când va trece furtuna din interiorul lor va apărea și vindecarea, iar ei vor fi cu mult mai conștienți de sine și cu o mai mare putere interioară. 

Alții se blochează pur și simplu în fața durerii. Nu se orientează nici către interior, nici către exterior, ci mai degrabă o neagă, o reprimă, se păcălesc pe ei înșiși că sunt bine, sunt surzi la strigătele sufletelor lor, pentru că o confruntare cu propria ființă ar fi mult prea dureroasă.